Octavian Măzăran: Le doresc succes atleților la competițiile din această perioadă! Unii dintre atleții reșițeni au avut deja primele competiții de după pandemie, iar alții se află în plin cantonament la Buziaș. La finalul acestei săptămâni va avea loc Cupa României pentru seniori și Campionatul Național de juniori III, ambele concursuri la București! „O parte dintre atleții mărșăluitori se află într-un stagiu de pregătire la Buziaș, care a început în data de 7 iulie și sperăm noi să țină până în data de 10 septembrie. Sperăm ca la finalul acestui stagiu, mai exact pe data de 12 septembrie, să se organizeze Campionatul
Read More
Gimnaștii de la lotul național au revenit în sală
Gimnaștii de la lotul național au revenit în sală După mai bine de patru luni de pauză, lotul olimpic de gimnastică a revenit la antrenamente. 16 gimnaști juniori și-au reluat pregătirea începând din această săptămână, iar prima și, probabil, singura mare competiție din acest an va fi Campionatul European de la Baku! Gimnaștii de la lotul național au revenit în sală Federația are în plan organizarea Campionatului Național înainte de cel European, acesta fiind o verificare a sportivilor, dar deocamdată nu este nimic stabilit. De asemenea, șase dintre componenții lotului au efectuat în această perioadă un stagiu de pregătire
Read More
Antrenorul Constantin Nicolae va merge în cantonament la Alina Vuc!
Antrenorul Constantin Nicolae va merge în cantonament la Alina Vuc! Antrenorul Constantin Nicolae nu a putut refuza invitația Alinei Vuc și a conducerii Federației Române de Lupte și va lua parte la pregătirea luptătorilor de la loturile naționale! „Țin legătura în permanență cu Alina Vuc. Chiar m-a invitat atât ea, cât și conducerea Federației Române de Lupte, să iau parte la pregătirea sportivilor de la lot, timp de o săptămână. Voi merge în cantonamentul luptătorilor din data de 24 iulie și timp de o săptămână voi urmări antrenamentele lor, în stațiunea Costinești. Acolo se antrenează atât loturile de la luptele feminine,
Read More
Rusalin Fîc: Sper ca în perioada următoare să se pună la punct calendarul competițional!
Rusalin Fîc: Sper ca în perioada următoare să se pună la punct calendarul competițional! Sportivii clubului CSM Reșița au reluat pregătirea în aer liber, neavând încă acces în săli! Rusalin Fîc, directorul Clubului Sportiv Municipal Reșița. Stadionul de atletism de la Intim este încă închis pentru cetățenii Reșiței, acces având doar sportivii de performanță de la CSM Reșița. „Încă lucrăm după recomandările Ministerului Tineretului și Sportului și ale Ministerului Sănătății. Fiecărui sportiv care intră în baza sportivă, dar țin să menționez că toate antrenamentele se fac în aer liber, i se ia temperatura și dacă totul este bine, participă la pregătire. Secția de atletism de la CSM Reșița desfășoară un cantonament
Read More
Pugilistul Sebastian Nițu se antrenează în aer liber
Pugilistul Sebastian Nițu se antrenează în aer liber Nițu, pregătit de Adrian Mărcuț, se antrenează zilnic la stadionul de atletism de la Intim, alături de sportivii de la celelalte secții ale CSM Reșița. Antrenorul Adrian Mărcuț speră ca în septembrie să se reia concursul de la Giurgiu care a fost întrerupt din cauza pandemiei, unde Sebastian Nițu a ajuns până în semifinale! „La fel ca și ceilalți sportivi de la celelalte secții, și la box se lucrează în special la pregătirea fizică generală. Așteptăm să vedem când vor începe competițiile. Cu sportivul Sebastian Nițu am fost la Giurgiu, concursul s-a întrerupt în faza semifinală
Read More
Reșițeanca Alina Vuc se pregătește pe litoral
Reșițeanca Alina Vuc se pregătește pe litoral Cea mai bună luptătoare din lume la categoria 50 de kg se antrenează pe litoralul Mării Negre, după ce a efectuat un stagiu de pregătire și la centrul de la Izvorani. Totuși, având în vedere restricțiile, aceasta nu se poate antrena în condiții normale, având în vedere că acest sport este unul de contact! „Pandemia ne-a schimbat planurile pentru vara aceasta. Acum ar fi trebuit să fim la Tokyo să ne pregătim pentru competiție. A fost o perioadă de pauză destul de grea și lungă pentru noi, deoarece am stat foarte mult timp
Read More
Liliana Dragomir: M-am pregătit în perioada pandemiei! Vreau să concurez!
Liliana Dragomir: M-am pregătit în perioada pandemiei! Vreau să concurez! Atleta Liliana Dragomir s-a pregătit în perioada pandemiei și așteaptă cu nerăbdare primele concursuri din acest an! „La începutul pandemiei mi-a fost un pic frică, dar eu mi-am făcut declarație și tot m-am dus să alerg, să mă pregătesc în continuare. Pe toată durata pandemiei m-am antrenat prin parcuri și prin păduri. O să văd la ce concursuri voi participa pentru că maratoanele nu se iau în considerare. Ce este sigur este că vreau să concurez, îmi lipsește competiția. În luna septembrie sau în octombrie cred că voi concura, deocamdată datele nu
Read More
Mărșăluitorii se antrenează cu gândul la Jocurile Olimpice
Mărșăluitorii se antrenează cu gândul la Jocurile Olimpice După antrenamentele de acasă din perioada pandemiei, mărșăluitorii reșițeni au început pregătirea prin parcuri. Narcis Mihăilă și Marius Cocioran se pregătesc zilnic sub indrumarea antrenorului Octavian Măzăran, ambii fiind cu gândul la Jocurile Olimpice de anul viitor! „Într-adevăr, ultima perioadă a fost una destul de dificilă din punctul de vedere al pregătirii, dar am văzut şi partea bună a lucrurilor, pentru că am putut fi alături de familie. Pe toată perioada izolării am stat împreună cu soţia şi fiul meu, ceea ce se întâmpla mai rar înainte, deoarece eram foarte mult timp
Read More
Luptătorii se pregătesc prin parcuri și pe stadioane!
Micii luptători legitimați la Clubul Sportiv Municipal Reșița își desfășoară activitatea prin parcuri și pe stadioane, sub îndrumările antrenorului Constantin Nicolae și ale maestrului Ilie Ene! „Este perioada aceasta mai dificilă, care ne creează anumite probleme. Copiii vor în sală, iar noi nu avem decât să ne antrenăm pe stadion sau prin parcuri. În această perioadă facem antrenamente pentru pregătirea fizică generală, mobilitate, încercăm să păstrăm distanța corespunzătoare și purtăm măști înainte și după antrenament. Chiar urmăresc site-ul Federației Internaționale de Lupte și cel mai probabil, în luna decembrie a acestui an, se va organiza Campionatul Mondial de juniori și
Read More
Decizia Nr. 28 din 18.06.2020 referitoare la condițiile de antrenament după data de 18 iunie 2020
Decizia Nr. 28 din 18.06.2020 referitoare la condițiile de antrenament după data de 18 iunie 2020. Decizia 28 AICI
Read More
- «Previous Page
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- Next Page»

